Cererea pentru locuinţe noi este în scădere. O spun analiştii şi chiar băncile, care au observat deja o scădere a creditelor
acordate pentru locuinţe. Oamenii se feresc să îşi mai cumpere case din cauza crizei economice iminente. Cererea
mai mică va face şi ca preţurile în domeniul imobiliar să scadă. Însă analiştii spun că nu ar trebui să ne aşteptăm la o
prăbuşire aşa cum s-a întâmplat în 2008.
Deşi oferta este mare, cererea este în scădere pentru apartamente şi case. Oamenii se tem că bula imobiliară ar
putea să se spargă cât de curând, iar o achiziţie în acest moment ar putea să îi coste.
Dobânzile sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani, iar ROBOR deja a depăşit pragul critic de 6%. Astfel că, cei care
vor să acceseze credite pentru locuinţe întâmpină blocaje. Iar asta duce la scăderea vânzărilor.
Tariful pentru un metru pătrat construit în Capitală a trecut de 1,700 de euro. Cel mai scump este în Cluj, unde un metru pătrat se vinde cu peste 2.400 de euro. Cu toate astea, analiştii suţin că nu ne aflăm totuşi într-o bulă pentru că, în prezent, preţurile au crescut din cauza războiului şi crizei energetice, în timp ce în 2008 s-a întâmplat pe fondul acordării în exces a creditelor ipotecare.
Preţurile pentru construcţiile noi nu vor scădea, ba din contră, vor creşte, susţin analiştii. Şi asta din cauza costului foarte
mare al materialelor de construcţie. Scăderi de preţuri se vor înregistra însă la locuinţele vechi.
Din cauza ofertei scăzute, unele construcţii au fost oprite, iar cei care le-au finalizat ar putea să vândă o parte din apartamente la preţuri mai scăzute. Analiştii ner recomandă însă prudenţă şi analiză atentă atunci când vrem să
cumpărăm o locuinţă şi să ne consultăm cu specialiştii.