O investiţie unică în România este gata să fie dată în folosinţă într-o comunitate din judeţul Suceava. Comuna
respectivă este singura din ţară care şi-a construit propria staţie de asfaltare. Acum administraţia locală nu mai depinde de alte firme pentru a moderniza drumurile pietruite. Cu banii pe care ar fi trebuit să-i plătească îniante pentru un km de şosea…acum asfaltează întreaga comună şi câteva sate din împrejurimi.
Cum staţia de asfaltare din comuna suceveană Horodnic de Sus este unica din zonă pe o distanţă de zeci de kilometri, administraţia locală de acolo a decis ca de acum încolo să asfalteze şi să repare singură drumurile comunale şi nu numai.
Zona în care se află comuna este una bogată în agregate naturale, ceea ce înseamnă că sunt foarte puţine materiale care vor trebui cumpărate pentru producţia de asfalt. Investiţia nu a ajuns nici măcar la 400 de mii de euro şi a fost echivalentă cu costul unui… kilometru de asfalt.
În acest fel, sunt economisite sume enorme de la bugetul local, iar taxele şi impozitele provenite din buzunarele
localnicilor vor fi reinvestite direct în comuna lor. Acest lucru este posibil deoarece primăria administrează şi o firmă proprie, prin care se va ocupa şi de asfaltări.
Localnicii primesc foarte bucuroşi această investiţie, mai ales că prin ea sunt create şi locuri de muncă noi în comună.
Staţia de asfaltare se află într-o zonă în care administraţia locală intenţionează să dezvolte un parc industrial. Odată cu locurile de muncă infiinţate aici, primarul comunei spune că vor reveni acasă şi mulţi localnici plecaţi să îşi câştige existenţa în străinătate.