Un proiect la care visa încă din 2012 fostul baron de Prahova, Mircea Cosma, revine, după nouă ani, în atenţia noilor autorităţi judeţene.
Trans Baiul, un drum care să traverseze munţii Baiului, după cum îi spune şi numele, şi care să facă legătura între localităţile din zona Văii Teleajenului, prin Valea Doftanei, cu staţiunile montane de pe Valea Prahovei. Aşa cum a fost regândit în prezent, drumul va asigura legătura între mai multe tronsoane de drumuri judeţene, începând din oraşul Azuga, respectiv Buşteni, traversând golul alpin Munţii Baiului până la Trăisteni şi continuând pe DJ 102I (Trăisteni– Teşila), DJ 101T (Teşila – Vărbilău), DJ 102 (Vărbilău – Poiana Vărbilău) şi DJ 100G (Poiana Vărbilău – Gura Vitioarei), până în comuna Gura Vitioarei. De aici se poate ajunge uşor la Vălenii de Munte, respective DN1 A, Ploieşti, Bucureşti.