Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut o vizită pe şantierul Variantei Ocolitoare Timişoara Sud. Într-o postare pe Facebook, Grindeanu a precizat că este nemulţumit de evoluţia lucrărilor şi a cerut ca proiectul să fie monitorizat de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP).
„O nouă verificare a lucrărilor pe şantierul Variantei Ocolitoare Timişoara Sud. Sunt nemulţumit de evoluţia lucrărilor. În două săptămâni s-au montat doar 22 de grinzi”, a scris ministrul Transporturilor pe contul său de Facebook.
Sorin Grindeanu le-a cerut reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri să monitorizeze lucrările şi a anunţat că va reveni pe şantier.