Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că procentele mai mici de creştere a salariilor profesorilor constituie o greşeală şi că majorarea va fi în linie cu cele convenite anterior, respectiv de 13% şi 7%.
Ministerul a avansat astăzi un proiect care prevede că salariile profesorilor vor fi majorate anul viitor în două etape, doar cu 8% din ianuarie şi cu diferenţa până la 20% din iunie. Iniţial, foarte recent, a fost anunţat că, de la 1 ianuarie, salariile profesorilor vor fi majorate cu 13%, iar în august, profesorii vor beneficia de o nouă creştere salarială, cu 7 procente.
Ministrul a anunţat însă acum că proiectul avansat de Finanţe este greşit la acest capitol şi că majorarea va fi tot de 13%, respectiv 7%. "Este o greşeală din grabă, a fost afişat un proiect neactualizat. Îmi cer scuze, voi verifica ce s-a întâmplat", spune Boloş, la Digi 24.
Majorarea va fi valabilă atât pentru cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic şi personalului didactic auxiliar, cât şi pentru cel al personalului nedidactic din sistemul naţional de învăţământ.
În iunie, Guvernul a adoptat, prin ordonanţă de urgenţă, majorarea salariului brut al tutudor cadrelor didactive şi cadrelor didactice auxiliare cu 1.000 de lei, fiind avizată şi o creştere cu 400 de lei pentru cadrele nedidactice.