Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că plăţile pentru contractele de investiţii care sunt în derulare prin PNDL 1 şi PNDL 2 vor continua până la finalizare. Acesta a precizat că oportunitatea desfăşurării unui PNDL 3 se va discuta în a doua parte a anului, potrivit Agerpres.
"PNDL 1 şi PNDL 2 continuă cu toate contractele de investiţii care sunt în derulare. Nici nu dorim şi nici nu putem să oprim vreun contract de investiţii în derulare. Ele sunt spre finalizare, deoarece, ca şi efort bugetar, peste 60% din aceste două programe sunt deja plătite. Ele vor merge în continuare. Chiar săptămâna trecută am făcut o plată însemnată de sumă pentru PNDL 1 şi PNDL 2 pe lucrările care erau executate.
În ceea ce priveşte un nou eventual program, discuţiile sunt deocamdată premature. Ne dorim acest lucru, dar ele trebuie reluate undeva în a doua parte a anului. În ceea ce priveşte PNDL 3, aici urmează să avem o analiză şi discuţii în ce urmează", a precizat, miercuri, ministrul Cseke Attila, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.