Maxim istoric la preţul la pompă

Maxim istoric la preţul la pompă

Vom avea parte de cea mai scumpă iarnă din ultimii ani. Guvernul pregăteşte lista completă a creşterii de preţuri
pentru anul 2022. Combustibilii sunt primii care se vor majora, chiar din prima zi a anului. Schimbarea vine şi în
contextul în care consumul de carburanţi auto în România a crescut semnificativ în acest an. S-au depăşit chiar şi
nivelurile de dinainte de pandemie. Implicit vom plăti mai mult şi pentru alimente şi utilităţi, anunţă analiştii.

Benzina şi motorina se vor scumpi de la 1 ianuarie. Guvernul a majorat nivelul accizelor care vor fi aplicate în 2022

Mai exact, cu 7 bani pe litru în cazul motorinei, şi 8 bani pentru benzină.

Şi nu este singura majorare de preţ cu care începem noul an pentru efectul este unul de dominon

Toate aceste creşteri sunt influenţate şi de evoluţia pandemiei şi a măsurilor luate împotriva COVID-19

În final singurii care au de suferit sunt…oamenii.

n 2020, când cotaţia petrolului s-a prăbuşit din cauza pandemiei, preţul la pompă al carburanţilor a scăzut rapid
până la 4 lei litrul de benzină. Anul acesta cererea pentru petrol a fost mai mare. Creşterea a fost semnificativă, iar
preţurile de la staţii au depăşit 6 lei pe litru.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt