Ministrul Investiţiilor, Marcel Boloş a declarat luni în emisiunea Proiect de ţară - România, de la Prima News că i-a spus premierului că nu putem să trimitem pe oricine la aceste negocieri pentru PNRR şi că e nevoie de persoane cu experienţă pentru că negociază miliardele de euro ale României.
Ministrul Investiţiilor a afirmat despre reforma pensiilor, că prin ”celebrul jalon 215”, Comisia Europeană, cum e scris în decizia PNRR de implementare, pune problema sustenabilităţii cheltuielor pe care le generează acest proiect, care nu este una de neglijat.
”Va trebui să închidem aceste discuţii cu Banca Mondială, cu cheltuieli, a doua probemă este legată de contributivitate, este un lucru de notorietate, Comisia, aşa cum reiese din decizia de implementare, insistă pe contributivitate. Este de văzut ce măsuri pot fi luate. Sunt condiţii şi criterii de analiză destul de dure în ceea ce priveşte proiectul de lege privind pensiile speciale, sustenabilitate, contributivitate, trecerea la normalizate în privinţa calculului”, a afirmat Boloş.
Ministrul a menţionat că ”acest Jalon este de tip red line, şi riscăm suspendarea PNRR, a întregului plan, aceasta fiind măsura cea mai dură”.
El a arătat că pentru negocierile cu Comisia trebuie să ai multă experienţă şi că funcţionarii europeni sunt foarte duri.
”I-am spus premierului că noi în echipa de negociere nu putem pune pe oricine, în primul rând trebuie să ştie bine engleză, sunt multe înterpretări, să fie bine pregătii, să aibă strategia pregătită. Echipele de negociere nu sunt de joacă, ele sunt locomotive. I-am spus premierului că nu putem să trimitem pe orcine la aceste negocieri, trebuie să ştie ce negociază, negociază miliardele de euro ale României care apoi se transformă în investiţii, proiecte. Este foarte important ca echipele de negocitori să fie pregătite”, a mai afirmat el.