Klaus Iohannis: Nu este realist să impunem acum sancţiuni Rusiei pe energie. În UE sunt state care depind aproape integral de aceasta

Klaus Iohannis: Nu este realist să impunem acum sancţiuni Rusiei pe energie. În UE sunt state care depind aproape integral de aceasta

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi seară, că stoparea imediată a importurilor de gaze şi petrol din Rusia către Uniunea Europeană va avea un efect şi asupra statelor care depind de aceste surse de energie. În acest sens, şeful statului a spus că „nu este realist să impunem sancţiuni pe această zonă”, fiind nevoie de o perioadă mai lungă de timp pentru a întrerupe gradual importurile.

„Principiul pe care am mers tot timpul, când am hotărât pachete de sancţiuni, a fost ca aceste sancţiuni să aibă, în primul rând, efectul cel mai puternic asupra Rusiei, nu asupra noastră. Şi atunci, este clar că nu putem să aplicăm sancţiuni care, până la urmă, sunt mult mai greu de dus pentru statele noastre decât pentru Rusia. Sigur, au existat tot felul de discuţii, pro şi contra. Fapt este că nu a existat o propunere concretă, formală, pentru un pachet de sancţiuni pe energie.

Afla mai multe despreiohannisrusiasanctiuni
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt