Iohannis: România poate fi un lider în domeniul schimbărilor climatice. E nevoie ca oamenii să-şi schimbe obiceiurile

Iohannis: România poate fi un lider în domeniul schimbărilor climatice. E nevoie ca oamenii să-şi schimbe obiceiurile

România are ocazia să acceseze fonduri europene pentru reducerea poluării, care va avea duce şi o calitate mai bună a vieţii, spune preşedintele Klaus Iohannis. Pentru aceasta, însă, e nevoie ca şi românii să-şi schimbe obiceiurile care produc cantităţi mai mari de deşeuri şi emisii poluante, a spus el.

„România este parte a efortului european şi internaţional de combatere a schimbărilor climatice şi avem capacitatea de a influenţa din ce în ce mai mult politicile europene în acest domeniu. Cred însă că este nevoie de un angajament ferm, iar eu, ca Preşedinte al României, îmi iau acest angajament pentru următorii ani.

Mă voi implica direct pentru a sprijini măsurile şi politicile publice care conduc la un mediu curat, şi aici mă refer în special la reducerea poluării aerului, solului şi apelor ţării noastre, precum şi la reducerea schimbărilor climatice şi la protejarea biodiversităţii. Toate acestea vor avea un efect benefic asupra calităţii vieţii oamenilor”, a spus Klaus Iohannis.

România îşi asumă ţinta europeană de atingere a neutralităţii din punct de vedere al carbonului până în 2050 şi susţine o ţintă ambiţioasă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt