Lucrările la calea ferată de pe Valea Mureşului, dintre Arad şi Simeria, sunt în plină desfăşurare. Ministrul Transporturilor anunţă investiţii record în acest proiect - bani europeni - şi spune că trenul va circula pe aici şi cu 160 de kilometri pe oră. Specialiştii în infrastructură sunt, însă, de părere, că întreaga reţea trebuie să beneficieze de modernizare, pentru ca timpii unei călătorii cu trenul să fie cu adevărat mai mici pentru călători
O lucrare spectaculoasă - aşa descrie ministrul Transporturilor calea ferată dintre Arad şi Simeria. Coridorul
de la Bata, care face parte din lucrarea de reabilitare a căii ferate pe coridorul IV pan-european - este săpat în stâncă şi este primul tunel feroviar din Vestul ţării. În medie, lucrările avansează cu un metru pe zi. Spre
sfârşitul anului viitor autorităţile estimează că trenurile vor putea circula prin acest tunel.
Şi gările vor fi modernizate şi se vor executa şi lucrări de consolidare pe tot acest traseu. Şeful de la Transporturi anunţă că după aceste investiţii trenurile vor putea circula pe aici cu o viteză maximă de 160 km/h. Iar timpii de deplasare se vor reduce de la trei ore, la o oră, între Arad şi Deva. Specialiştii atrag atenţia că ar trebui făcute investiţii masive pe toată reţeaua feroviară.
Investiţia pentru acest proiect de ridică la 9,5 miliarde de lei.