Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule a crescut cu 38,6%, ca serie brută, în primele şase luni ale anului, faţă de acelaşi interval din 2020, în timp ce activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei s-a majorat cu 36,2%, relevă datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit datelor oficiale, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2021, creşterea afacerilor în comerţul cu autovehicule a fost influenţată de comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+54,8%), comerţul cu autovehicule (+47%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+29,7%) şi activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+22,5%).
De asemenea, în acelaşi interval, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 34,8%.
Conform sursei citate, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, ca serie brută, a înregistrat, în primul semestru din acest an, o cifră de afaceri cu 36,2% mai mare comparativ cu acelaşi interval, influenţată de: serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+57,9%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+40,6%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+39,9%), activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+18%) şi activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+4,2%).
Totodată, ca serie ajustată, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei a consemnat o cifră de afaceri cu 27,9%, raportat la perioada de referinţă.
Datele INS arată că, în iunie vs mai 2021, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor s-a majorat cu 1,4%, dar ca serie ajustată a scăzut cu 3%.
În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, ca serie brută, volumul cifrei de afaceri a consemnat un salt de 13,2%, ca urmare a activităţilor din hoteluri şi restaurante (+17,5%), activităţilor de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+14,3%), activităţilor din agenţiile turistice şi tur-operatorilor (+8,8%), serviciilor de coafură şi a altor activităţi de înfrumuseţare (+8,2%) şi activităţilor de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+3,5%). În plus, ca serie ajustată,
afacerile din serviciile de piaţă prestate populaţiei au crescut cu 5,7%.
În acelaşi timp, la nivelul lunii iunie 2021, faţă de iunie 2020, afacerile din comerţul cu autovehicule a crescut cu 28%, iar ca serie ajutată cu 26%.
Tot de la an la an, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei a înregistrat o cifră de afaceri în creştere cu 79,2% (ca serie brută), respectiv cu 72,4% - ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.
Sursa: Agerpres