Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) au luat notă cu surprindere de proiectul de Hotărâre de Guvern care instituie o plafonare pe termen de 6 luni a tarifelor de primă la asigurările RCA şi avertizează că măsuri similare luate în urmă cu câţiva ani şi-au dovedit totală lipsa de eficienţă pe termen mediu şi lung.
"Propunerea de act normativ, publicată astăzi pe site-ul Ministerului Finanţelor, pare a nu lua în considerare faptul că măsuri similare luate în urmă cu câţiva ani şi-au dovedit totală lipsa de eficientă pe termen mediu şi lung. De altfel, decizia anterioară de plafonare a tarifelor RCA a atras după sine demararea procedurii de infringement de către Comisia Europeană şi a condus la adoptarea unei legislaţii RCA care a afectat piaţă de asigurări şi a contribuit la situaţia actuală. De altfel, industria de asigurări a atras constant atenţia asupra acestor aspecte şi a depus eforturi importante pentru a îmbunătăţi cadrul normativ în domeniul asigurărilor, în beneficiul tuturor românilor, al economiei şi societăţii - venind cu propuneri concrete", se menţionează într-un comunicat remis vineri seara AGERPRES.
Printre soluţiile legislative propuse de UNSAR şi BAAR în ultimii ani se numără emiterea ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi ASF prevăzut de Legea 132/2017 pentru reglementarea baremului traumatologic în baza căruia să se calculeze despăgubirile morale pe cale amiabilă, în caz de vătămare corporală sau deces, şi introducerea unui preţ de referinţă orientativ pentru evaluarea despăgubirii, atât în ceea ce priveşte partea de reparaţii, cât şi cea de rent-a-car.
"În plus, cele două asociaţii ale asigurătorilor au atras în nenumărate rânduri atenţia asupra faptului că ţară noastră este "campioană" în ceea ce priveşte frecvenţa accidentelor rutiere, România menţânându-se pe un loc fruntaş în Europa la acest capitol. Atât frecvenţa producerii accidentelor, cât şi alţi indicatori de specialitate, precum dauna medie plătită pe fiecare dosar - aflată în continuă creştere, contribuie la formarea preţului RCA. Iar costul unei asigurări RCA trebuie, conform legii, să fie corelat cu despăgubirile tot mai mari plătite de către companiile de asigurări - deoarece din fondul constituit din primele de asigurare se plătesc despăgubirile. Conform celor mai recente date publicate de ASF, reiese că, pentru fiecare 100 de lei încasaţi din RCA, asigurătorii trebuie să contribuie suplimentar cu circa 30 de lei", se spune în comunicat.
Potrivit sursei citate, capacitatea asigurătorilor de a determina individual primele în funcţie de riscurile pe care şi le asumă şi de a distribui acest risc între asiguraţi constituie un principiu de bază al asigurărilor. O debalansare a acestor mecanisme ar putea afecta solvabilitatea companiilor de profil şi capacitatea acestora de a-şi îndeplini rolul cel mai important, respectiv de a plăti despăgubiri către victimele accidentelor de circulaţie.
"Industria de asigurări are nevoie de stabilitate şi predictibilitate pentru a încuraja şi alţi investitori să fie activi şi să investească în România. Din nefericire, măsuri de acest tip nu pot reprezenta soluţii pe termen lung, întrucât nu au cum să ofere nici stabilitate, nici predictibilitate. Acest lucru are loc în contextul în care prioritatea ar trebui să fie tocmai îndreptarea acelor aspecte din legislaţia naţională care au atras deja declanşarea procedurii de infringement împotriva României, că urmare a modificărilor aduse Legii RCA în trecut, şi care afectează libertatea asigurătorilor de a-şi decide propriile politici şi strategii de vânzare", susţin cele două organizaţii.
Nu în ultimul rând, industria de asigurări este deschisă să găsească şi să discute despre soluţii, aşa cum a fost de fiecare dată. "Considerăm, însă, că este imperios necesar că aceste soluţii să pornească de la analize tehnice bine fundamentate şi de la principiile asigurărilor, păstrând liniile trasate de legislaţia europeană - care are drept principal scop protecţia păgubiţilor", se mai arată în comunicat.
Ministerul Finanţelor a lansat vineri în dezbatere, pe site-ul propriu, proiectul de Hotărâre de Guvern care vizează limitarea temporară, pentru şase luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA. Măsura este necesară pentru stabilitatea pieţei şi pentru diminuarea efectelor scumpirii poliţelor RCA, ca urmare a recentei ieşiri de pe piaţă a celui mai mare asigurător în domeniu, preciza Ministerul Finanţelor în comunicat.
Sursa: Agerpres