Protest al transportatorilor de mărfuri pe şoselele din vestul ţării. Sute de camioane s-au deplasat cu 10 km la oră pe centura municipiului Arad şi au blocat traficul vreme de 3 ore. Aceştia sunt nemulţumiţi de iniţiativa Guvernului de a impozita retroactiv diurnele şoferilor.
Cele aproape 400 de camioane au mers în ritm de melc în intre orele 12 şi 15 în Arad. Alte camioane, dintre care 100 venite din Timiş, au blocat traficul în Oradea.
Pe camioane au fost lipite afişe cu mesajul ”STOP ABUZ ANAF”, iar şoferii au claxonat minute în şir în semn de
nemulţumire. Cei mai mulţi şoferi s-au adunat pe DN7, un drum circulat de mii de maşini în fiecare zi.
Oamenii sunt revoltaţi de o iniţiativă a Executivului
Sectorul transporturilor rutiere este reprezentat de 40.000 de companii care angajează peste 300.000 de persoane. Reprezintă aproape 10 la sută din PIB-ul României. Proteste similare vor avea loc în întreaga ţara pe tot parcusul lunii septembrie.