Preşedintele Parlamentului califică drept previzibilă decizia celui mai mare combinat de pâine din Republica Moldova, Combinatul Franzeluţa, de a majora preţul pentru majoritatea produselor de panificaţie. Igor Grosu spune că producătorul de pâine activa în pierderi încă din luna noiembrie, iar din acest motiv majorarea preţului nu mai putea fi amânată, notează IPN.
Igor Grosu spune că statul nu-şi va lăsa cetăţenii faţă în faţă cu scumpirile galopante şi va veni cu majorări de pensii şi de salarii. Igor Grosu spune că decizia Combinatului Franzeluţa privind majorarea preţului la o gamă largă de produse este determinată de majorarea în lanţ a materiei prime, energiei electrice, carburanţilor, gazelor naturale. Preşedintele Parlamentului spune că Republica Moldova este dependentă de importuri, iar din acest motiv este şi o ţara importatoare şi de inflaţie.