Inspectoratul General de Aviaţie (IGAv) a primit, joi, primele trei elicoptere achiziţionate din fonduri europene prin proiectul "Viziune 2020", ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, subliniind cu acest prilej că domeniul situaţiilor de urgenţă este unul "foarte sensibil", iar conduita celor implicaţi în operaţiuni de salvare trebuie să fie "ireproşabilă" şi "profesionistă".
"Sunt recepţionate primele trei elicoptere de către Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, reprezentând doar o primă tranşă din totalul de şase elicoptere achiziţionate prin proiectul 'Viziune 2020', prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Peste 200 de milioane de euro sunt atrase prin acest proiect de dotare cu elicoptere uşoare şi medii/grele, finanţat prin POIM 2014-2020, având drept scop creşterea nivelului de pregătire pentru o reacţie rapidă şi eficientă la dezastre a echipajelor de intervenţie. Vorbim despre aproape o treime din alocarea de care beneficiem prin intermediul POIM la nivelul MAI, care practic e utilizată pentru proiecte de dotare cu echipamente complexe de intervenţie, menite să salveze vieţi", a afirmat Bode.
El a precizat că elicopterele achiziţionate sunt echipate pentru misiuni aeromedicale, dar şi pentru cele de căutare şi salvare, inclusiv în zonele de munte greu accesibile, fiind dotate cu troliu. "Vom putea avea o reacţie mai rapidă, cu mai multe aeronave şi o zonă mai largă de acoperire şi deservire. Un alt aspect foarte important în reuşita tuturor misiunilor este resursa umană. (...) Două elicoptere din acest lot de şase elicoptere uşoare vor fi destinate Detaşamentului de Instrucţie al Inspectoratului General de Aviaţie, în vederea susţinerii procesului de formare continuă şi creşterii performanţei piloţilor", a explicat ministrul.
Potrivit acestuia, atragerea de fonduri europene externe nerambursabile de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă este un exemplu de bune practici, care ar trebui urmat şi de alte structuri ale ministerului.
"Instituţia noastră gestionează zece programe de finanţare externă nerambursabilă pe care suntem obligaţi să le accesăm la maxim, prin promovarea de proiecte mature şi valoroase. Această sursă de finanţare reprezintă un instrument care completează considerabil bugetul alocat unei instituţii", a transmis Lucian Bode.
El a evidenţiat contribuţia piloţilor IGAv la efortul comun în lupta cu pandemia de COVID-19.
"Un an trăit în pandemie ne-a făcut să conştientizăm importanţa vitală a unor domenii de activitate, precum şi presiunea care se pune, de exemplu, pe sistemul medical, pe cel al situaţiilor de urgenţă sau al ordinii publice. (...) Piloţii Inspectoratului General pentru Aviaţie au fost solicitaţi din plin în această perioadă, au fost la datorie, luând parte la efortul comun împotriva COVID-19. Ei au avut o contribuţie importantă în transportul de plasmă hiperimună, de pacienţi confirmaţi cu SARS-CoV-2, de echipe sau tehnică medicală, toate acestea fiind efectuate în condiţii sigure şi în limite de timp care de multe ori au făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte", a spus ministrul de Interne.
Potrivit DSU, în cadrul proiectului "Viziune 2002" vor fi achiziţionate alte trei elicoptere H135 SMURD şi şase elicoptere medii/grele.
Sursa: Agerpres