Horeca cere redeschiderea restaurantelor

Horeca cere redeschiderea restaurantelor

Reprezentanţii Horeca cer redeschiderea restaurantelor chiar de luna aceasta. Altfel, spun aceştia, toată industria de profil va muri. Specialiştii din lumea medicală nu se opun roiectului însă susţin că redeschiderea interiorului restaurantelor trebuie să respecte reguli sanitare stricte.

Prin intermediul unei scrisori adresată Guvernului, reprezentanţii HORECA cer ca restaurantele să poată
funcţiona indiferent de rata de infectare din localităţile în care se află.

O decizie în acest sens ar trebui luată chiar luna aceasta.

Medicii epidemiologi atenţionează că restaurantele ar trebui să funcţioneze iniţial la o capacitate redusă. Iar patronii trebuie să dea dovadă de şi mai multă răbdare având în vedere contextul epidemiologic încă dificil.

Potrivit datelor statistice, 400 de mii de angajaţi din domeniu sunt afectaţi de restricţiile din Horeca. Situaţia este însă şi mai dramatică. O bună parte din proprietarii de businessuri din domeniu se gândesc să tragă definitiv oblonul.

În acest context dificil se anunţă discuţii cu prim-ministrul Florin Cîţu, ministrul sănătăţii şi ministrul economiei. O eventuală decizie de relaxare ar putea să fie luată până la începutul săptămânii viitoare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt