Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de stat prin ministerul de resort, face primii paşi înspre demararea proiectelor de construire de unităţi de producţie noi din surse regenerabile prevăzute în strategia sa de investiţii aprobată de acţionari anul trecut, comandând studii de fezabilitate şi servicii de elaborare de documentaţii tehnico-economice şi juridice pentru două proiecte fotovoltaice.
Strategia investiţională a Hidroelectrica prevede construirea de capacităţi de producere a energiei electrice din surse solare cu o putere instalată totală de circa 50 MW, valoarea totală estimată a investiţiilor necesare ridicându-se la peste 193 milioane lei.