Guvernul a semnat ştergerea datoriilor bugetare, în cuantum de peste 45 milioane lei, ale companiei de stat strategice Avioane Craiova, operaţiune anunţată de Profit.ro din primăvară ca fiind pregătită. Exeutivul argumentează că operaţiunea este necesară pentru ca aceasta să poată să livreze în continuare produse şi servicii pentru Forţele Sistemului Naţional de Apărare (FSNA). Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi controlată de Ministerul Economiei cu aproape 96% din acţiuni. Avioane Craiova dispune de capacităţi de producţie pentru modernizarea aeronavelor IAR 99 din dotarea Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
"Se aprobă conversia în acţiuni a creanţelor (asupra – n.r.) Societăţii Avioane Craiova SA, operator economic din industria naţională de apărare la care statul este acţionar majoritar, reprezentând obligaţii fiscale principale în cuantum de 45.481.306 lei, datorate şi neachitate (...), cu respectarea dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi, în condiţiile legii şi conform prevederilor actelor constitutive şi cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat", prevede hotărârea de guvern.