Guvernul a plătit dobânzi record de 8,6 mld. lei pentru datoria publică în primul semestru. Îndatorarea a scăzut uşor în iunie, dar în iulie a sărit, probabil, de 50%

Guvernul a plătit dobânzi record de 8,6 mld. lei pentru datoria publică în primul semestru. Îndatorarea a scăzut uşor în iunie, dar în iulie a sărit, probabil, de 50%

Guvernul a plătit în prima jumătate a anului dobânzi record de 8,6 miliarde de lei, în contextul în care şi datoria publică a explodat anul trecut, cu un deficit bugetar de 102 miliarde de lei, iar statul continuă şi în acest an cu un deficit foarte ridicat, care ar ajunge de la 80 miliarde lei la aproape 83 miliarde lei în urma rectificării bugetare, şi face în continuare planuri pentru cheltuieli, cum ar fi Programul Naţional de Investiţii Anghel Salingy, care ar urma să aibă un buget de 50 de miliarde de lei în perioada 2021-2028.

Pentru întreg anul, cheltuielile cu dobânzile şi comisioanele pentru datoria publică guvernamentală sunt estimate la 16,63 miliarde lei, o sumă record. În primele şase luni ale anului trecut, dobânzile s-au ridicat la 8,35 miliarde de lei, iar pentru întreg anul 2020 la 13,9 miliarde lei. Veniturile bugetului în primele şase luni ale acestui an au fost de 176,38 miliarde lei, iar cheltuielile de 210,19 miliarde lei, rezultând un deficit de 33,8 miliarde lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt