Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat marţi, după după vizita de lucru la obiectivul de investiţii rutiere Drum Expres Craiova-Piteşti, tronsonul 3 Valea Mare-Coloneşti, că anul viitor, de la Craiova la Piteşti se va putea circula pe drumul expres, după ce constructorul şi-a luat angajamentul că va finaliza lucrările la tronsoanele aflate în lucru. Despre Autostrada A0 Sud, ministrul Transporturilor a anunţat că săptămâna viitoare vor da în circulaţie de asemenea peste 20 km de autostradă din partea de sud a Bucureştiului urmând ca până la sfârşitul anului viitor, toată legătura de la A1 la A2 ieşirea spre Constanţa să fie finalizată.
Ministrul Transporturilor a declarat că săptămâna trecută a fost pe Lotul de la Cheţani la Câmpia Turzii, care va fi dat în circulaţie poimâine, cu 8 luni înainte de termen, scrie News.ro.
”Legat de acest drum expres, pe tronsonul 4, următorul, stadiul este undeva peste 40 % şi ca şi termen constructorul şi-a asumat să fie finalizat şi dat în circulaţie până la sfârşitul anului viitor”, a spus ministrul.
”Asta va însemna că toată distanţa, de la Craiova la Piteşti, se va putea circula pe drumul expres”, a mai spus Sorin Grindeanu.
Despre Autostrada A0 Sud, ministrul Transporturilor a anunţat că săptămâna viitoare vor da în circulaţie de asemenea peste 20 km de autostradă din partea de sud a Bucureştiului urmând ca până la sfârşitul anului viitor, toată legătura de la A1 la A2 ieşirea spre Constanţa să fie finalizată astfel încât de la Craiova până la Constanţa să se poată circula pe autostradă.
Grindeanu a precizat că este bucuros că bugetul avizat în comisii este mai mult decât dublu de când a preluat portofoliul de munistru.
”Asta nu înseamnă, domnul prim-ministru, că nu o să fie nevoie de mai mulţi bani la Ministerul Transporturilor”, a mai spus Grindeanu, precizând că pe zona rutieră a propus şi sunt finanţaţi peste 800 de km de autostradă şi drum expres, ceea ce înseamnă foarte mult.