Fonduri europene 2022: Buget suplimentar pentru investiţiile deja începute

Fonduri europene 2022: Buget suplimentar pentru investiţiile deja începute

Fermierii români care au început să facă investiţii prin proiecte pe fonduri europene şi se confruntă cu dificultăţi în a le finaliza, din cauza creşterii preţurilor din ultima vreme, ar putea beneficia de o suplimentare de buget, pentru a-şi putea duce la bun sfârşit aceste proiecte.

Potrivit lui Achim Irimescu, ministru plenipotenţiar în cadrul Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană, problema a fost ridicată în ultimul Consiliu AgriFish de către ministrul Adrian Chesnoiu, iar o astfel de decizie are susţinere semnificativă şi din partea altor state membre.

„Ministrul agriculturii a ridicat o problemă şi a avut susţinerea a 12 state membre la ultimul Consiliu. Proiectele de dezvoltare rurală, mai ales cele care sunt avansate, 60-70% sunt executate, au probleme cu finalizarea pentru că au crescut preţurile la materiale, la utilaje foarte mult şi ei nu mai sunt în măsură să asigure partea suplimentară apărută în urma crizelor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt