Prezent duminică seară la conferinţa internă de alegeri a PNL Cluj, premierul Florin Cîţu a afirmat că noi estimări privind economia arată că România poate înregistra în acest an o creştere economică de cel puţin zece procente, acesta arătând că pentru primul trimestru al acestui an se înregistrează pentru prima oară creştere economică datorată investiţiilor.
„Anul acesta, primul trimestru, este pentru prima oară în istorie din ultimii 30 de ani când creşterea economică se datorează în totalitate investiţiilor. Nu a mai fost niciodată aşa ceva. Am schimbat paradigma. Arătăm că prin investiţii, ceea ce înseamnă liberalism pur, poţi să dezvolţi România. Ştii foarte bine, creşterea economică din anul acesta este estimată la a fi cea mai mare din Uniunea Europeană, 7,4%. Vă vând un mic secret: urmează alte estimări care vor duce creşterea economică aproape de două cifre. O să avem o creştere economică anul acesta puternică, eu sper să se adeverească şi să avem o creştere economică cu cel puţin 10% anul acesta, în 2021”, a afirmat Florin Cîţu duminică seară, în discursul ţinut în faţa delegaţilor la alegerile interne din PNL Cluj.