Milioane de femei din întreaga lume au pierdut venituri de cel puţin 800 miliarde dolari anul trecut, aceste fiind afectate în mod disproporţionat de pierderea locurilor de muncă, iar multe altele duc greul perturbărilor masive din îngrijirea copiilor şi educaţie, potrivit unui raport al Oxfam International, preluat de Mediafax.
Conform sursei citate, valoarea pierderilor este mai mare decât produsele interne brute combinate din 98 de ţări, decât capitalizarea de piaţă de 700 de miliarde de dolari pe care Amazon a depăşit-o anul trecut şi peste cele aproape 721,5 miliarde de dolari pe care guvernul SUA le-a cheltuit în 2020 pentru cel mai mare buget de apărare din lume. „Căderea economică generată de pandemia Covid-19 are un impact mai dur asupra femeilor, care sunt reprezentate în mod disproporţionat în sectoare care oferă salarii mici, beneficii reduse şi locuri de muncă mai puţin sigure”, a declarat Gabriela Bucher, director executiv al Oxfam International.