În al doisprezecelea ceas, Guvernul a venit cu o soluţie. Facturile la gaze naturale şi energie electrică vor fi
recalculate. Dacă au fost întocmite greşit. Iar cei care au apucat deja să le achite, îşi vor putea recupera banii. Trebuie însă să adreseze individual o cerere furnizorului.
Executivul a intervenit în cele din urmă în scandalul facturilor la energie. Prin vocea ministrului Economiei, statul dă asigurări că facturile eronate vor fi stornate şi banii plătiţi necuvenit furnizorilor de gaz şi curent electric vor putea fi recuperaţi. În anumite condiţii.
Nu sunt singurele reglementări care au primit azi avizul Guvernului. Debranşarea consumatorilor va fi interzisă. În
plus, nu vor mai fi aplicate penalităţi celor care nu au achitat debitele calculate incorect de furnizori. Veşti bune de la Palatul Victoria vin şi pentru antreprenori.
Practic, toţi salariaţii trimişi de angajator în şomaj tehnic din cauza perioadei pandemice vor beneficia de 75% din salariu. Indemnizaţia se va putea acorda până la 31 martie 2022.