Dezvoltarea programelor cu garanţii de stat este o prioritate

Dezvoltarea programelor cu garanţii de stat este o prioritate

Dezvoltarea programelor cu garanţii de stat precum IMM Invest sau Agro IMM Invest reprezintă o prioritate, a afirmat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, menţionând că ar dori ca finanţarea statului să se ducă în zonele în care să fie creată valoare adăugată.

"Dezvoltarea programelor cu garanţii de stat este o prioritate. Acolo sunt într-o analiză, chiar în acest moment, programele care sunt în derulare, IMM Invest, Agro IMM Invest, pentru că mi-aş dori ca finanţarea statului să ducă în zonele în care se creează valoare adăugată: producţie, procesare, export. Nu este de ajuns să garantăm credite pentru companii indiferent de obiectul de activitate. Putem să găsim formule să garantăm proiecte şi pentru economia intermediară şi pentru economia de servicii, dar trebuie să diversificăm din punctul meu de vedere programele, astfel încât prioritatea să o reprezinte reconversia economică, trecerea de la economia de consum către economia de producţie. Şi va fi o noutate, cel puţin în politica de garantare a statului, pe care o veţi vedea în lunile următoare cu apariţia mai multor programe garantate de stat, dedicate zonei de producţie, dar şi tranziţiei către viitorul digital, tranziţiei către energia verde, costuri ale companiilor de tranziţie care trebuie susţinute prin granturi de către stat sau prin credite garantate de stat", a menţionat Adrian Câciu, la un eveniment organizat de Asociaţia Berarii României.

agerpres.ro

Afla mai multe desprefinantegarantiiprogramtop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt