Despăgubirile pentru culturile de primăvară afectate de secetă vor ajunge în conturile fermierilor abia la începutul anului viitor, anunţă ministrul agriculturii, Adrian Oros. Potrivit acestuia, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a notificat Comisia Europeană pentru o nouă schemă de plată privind aceste despăgubiri, făcută după modelul celei de la culturile de toamnă.
”Pentru cei care au fost păgubiţi de secetă şi şi-au înfiinţat culturile în primăvară, din nefericire şi aici suprafaţa afectată este aproape 1,2 milioane de hectare. Pentru acestea, despăgubirile vor veni la începutul anului viitor. Acum am elaborat actul normativ, l-am comunicat Comisiei şi aşteptăm aprobarea care cu siguranţă va veni. L-am justificat ca şi pe cel care se referea la despăgubirea fermierilor ce au înfiinţat culturi în toamna anului trecut”, a precizat Adrian Oros în cadrul evenimentului Romanian Food & Agribusiness Conference.