Cutiile de detergent, o amintire. Detergenţii vor dispărea de pe rafturi

Cutiile de detergent, o amintire. Detergenţii vor dispărea de pe rafturi

Încet, încet ne luăm adio de la cutiile, sticlele sau pungile de detergent. Toate vor fi înlcuite cu dozatoare de la care clienţii vor putea lua exact marca dorită. Este directiva dată de reprezentanţii Uniunii Europene, care vor, astfel, să reducă poluarea şi să protejeze mediul. De la plan până la fapte mai e mult! Mai întâi normele trebuie să fie aprobate de ţările membre UE şi de Parlamentul European.

Automatele ar urma să ajungă în toate magazinele în care acum se găsesc la raft detergenţi, iar fiecare client va cumpăra un recipient special şi detergentul dorit. În Barcelona există deja de câţiva ani astfel de dozatoare. Ana Maria locuieşte acolo de patru ani şi confoirmă faptul că mulţi clienţi aleg această variantă în primul rând pentru a proteja mediul.

Aceste automate vor fi benefice pentru mediu, spun specialiştii. Dacă unii români sunt de acord cu aceste dispozitive, alţii ar vrea să rămână la clasicele cutii. Un alt avantaj ar fi că preţul detergentului va fi mai ieftin.

Specialiştii spun că reprezentanţii Uniunii Europene nu se opresc aici şi plănuiesc ca astfel de automate să existe şi pentru alte produse, cum ar fi apa. Aceste norme trebuie aprobate de ţările membre UE şi de Parlamentul European, iar apoi vor fi implementate în magazine. În Japonia şi în China deja au fost testate astfel de automate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt