Adoptarea măsurii propuse de USR PLUS privind anularea tuturor taxelor pe salariul minim din România nu ar crea o gaură în bugetul de stat.
”Nu este o gaură uriaşă. Este o gaură mai mică decât creşterile de cheltuieli şi cheltuielile pe care le facem cu
diferite programe. De fiecare dată când zice cineva: facem un nou PNDL sau un nou nu ştiu ce program şi acolo se face o gaură. Haideţi să facem mai puţin din alea şi să lăsăm mai mulţi bani la oameni, la cei care muncesc, la români. Pentru că ceea ce ne dorim este să îmbunătăţim condiţiile de viaţă şi de muncă din România, să facem locuri de muncă bine plătite în România” - Claudiu Năsui
Declaraţia a fost făcută de ministrul Economiei, Claudiu Năsui, de altfel iniţiatorul măsurii, în emisiunea Ora de profit. ro, care debutează mâine la ora 12:00 la Prima TV şi este moderată de Adriana Nedelea. Năsui îl contrazice astfel chiar pe premierul Florin Cîţu, care este reticent la implementarea măsurii ”zero taxe pe salariul minim”.