Premierul Florin Cîţu a declarat vineri că Guvernul va aloca, anual, cel puţin 15 miliarde de euro pentru investiţii şi a subliniat că acest aspect, alături de cele 76 de miliarde de euro proveniţi din fonduri europene, reprezintă o oportunitate pentru companiile care doresc să dezvolte afaceri în ţara noastră.
Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe organizate de Camera de Comerţ Româno-Germană (AHK România) şi Comitetul Economiei Germane pentru Europa de Est e.V. (OA), cu sprijinul Asociaţiei Camerelor Germane de Comerţ şi Industrie e.V. (DIHK).
Potrivit premierului, cei 76 de miliarde de euro, proveniţi din Planul de Redresare şi Rezilienţă, precum şi din celelalte fonduri europene, reprezintă o oportunitate importantă pentru ţara noastră, la care se vor adăuga cel puţin 15 miliarde de euro cheltuite anual de Guvern pentru investiţii.
"Lucrurile merg într-o direcţie bună. Ne vom axa pe investiţii, consider că aceasta este soluţia. România are nevoie de investiţii, ceea ce cred că reprezintă o oportunitate pentru companii, inclusiv din Germania. Aceste investiţii trebuie realizate de către companii cu experienţă, care au investit şi în alte state şi care ştiu cum să facă acest lucru în mod rapid, profesionist. Aceasta este oportunitatea: 76 de miliarde de euro care vin în România din fonduri europene şi 15 miliarde de euro, anual, din investiţii guvernamentale", a spus premierul.
Cîţu a reamintit că agenţia Standard & Poor a modificat perspectiva României de la "negativ" la "stabil". Totodată, a reiterat angajamentul Guvernului de a nu creşte taxele, arătând că există şi alte modalităţi prin care pot fi crescute veniturile.
"Nu vrem să schimbăm regulile în timpul jocului. Am spus că vom fi predictibili. Discutăm cu asociaţiile reprezentative ale mediului de afaceri de fiecare dată când dorim să facem o schimbare. Dar în ce priveşte introducerea unor noi taxe, ne menţinem hotărârea de a nu introduce altele noi şi puteţi vedea acest lucru şi în PNRR, în partea destinată reformelor. Vom reduce deficitul prin creşterea veniturilor, prin plata voluntară a taxelor şi controlul cheltuielilor", a mai spus premierul.
Potrivit lui Florin Cîţu, creşterea investiţiilor din primul trimestru demonstrează că există încrederea în actualul Guvern din partea mediului de afaceri.
"Relaţia dintre economia românească şi germană este una puternică. Din punctul meu de vedere, trebuie să devină şi mai puternică şi acesta este ce va face Guvernul în viitor. Vom face multe lucruri pentru ca România să devină mai atractivă pentru investiţii (...). Strategia noastră pentru acest an şi pentru următorii prevede creşterea graduală a investiţiilor guvernamentale în economie", a subliniat premierul.
Sursa: Agerpres