CFR, investiţie de 22,1 milioane de lei pentru lucrări de reparaţii

CFR, investiţie de 22,1 milioane de lei pentru lucrări de reparaţii

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA va investi 22,1 milioane de lei, din fonduri bugetare, pentru lucrări de reparaţii la trei poduri şi podeţe situate pe raza judeţelor Sibiu şi Harghita, respectiv reparaţii la platforma staţiei Sibiu, prin înlocuirea aparatelor de cale şi prelungirea tunelului pietonal.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei feroviare, transmis vineri AGERPRES, Sucursala Regională CF Braşov a lansat licitaţia pentru execuţia lucrărilor de reparaţii la podul de la km 115+961 (inclusiv trecerea la nivel) şi podeţul de la km 129+710, ambele obiective aflate între staţiile Ghimeş - Siculeni, dar şi la podeţul CF situat la km 33+203, între staţiile Vinţu de Jos - Sibiu. Valoarea totală estimată pentru lucrările de reparaţii la cele trei obiective se ridică la 7,8 milioane de lei.

Anunţul de participare la licitaţia deschisă şi documentaţiile de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP), iar termenul-limită pentru primirea ofertelor este 7 aprilie 2021.

Totodată, pe raza SRCF Braşov, a fost reluată licitaţia pentru lucrări de reparaţii la platforma staţiei CF Sibiu, cu înlocuirea aparatelor de cale (Cap Y) şi prelungirea tunelului pietonal până la linia 8, investiţie în valoare estimată de 14,33 milioane de lei, cu termen limită de primire şi deschidere a ofertelor în data de 29 martie 2021.

CFR SA precizează că lucrările de reparaţii la toate cele patru obiective feroviare aflate pe raza SRCF Braşov sunt incluse în programul de investiţii cu finanţare asigurată din fonduri din bugetul de stat şi au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare, prin creşterea gradului de confort şi siguranţă.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt