Cele două motoare ale economiei româneşti au fost creditarea băncilor şi deficitul bugetar, dar acum au încetinit, spun specialiştii

Cele două motoare ale economiei româneşti au fost creditarea băncilor şi deficitul bugetar, dar acum au încetinit, spun specialiştii

Guvernul nu poate reduce din cheltuielile cu pensii şi salarii, dar va ajunge să fie forţat de creditori să taie de unde nu vrea, a declarat la Prima News analistul economic Radu Georgescu.

„Comisia Europeană a spus că nu ne dă banii din PNRR dacă nu reducem deficitul. Cele două motoare ale economiei au fost creditarea băncilor şi deficitul bugetar, dar acum ambele au încetinit. Băncile nu mai creditează, statul nu se mai poate împrumuta, iar oamenii economisesc, se pregătesc de o eventuală recesiune. Sunt semnale de alarmă din toate punctele de vedere privind economia mondială”, a spus expertul.

El a explicat de ce autorităţile trebuie să trateze delicat eventuale anunţuri privind problemele din econommie.

„Dacă s-ar anunţa o recesiune, oamenii s-ar panica şi ar scădea consumul, ceea ce ne-ar duce şi mai repede într-o recesiune. Când apar zvonuri că sunt probleme la o bancă, datorită digitalizării, acum oamenii scot banii foarte repede din acea bancă. Sistemul bancar e solid, dar până la urmă, când apare un eveniment, vedem că nu e chiar atât de solid”, a arătat Georgescu.

Analistul a precizat că deficitul de 20 de miliarde de lei din buget nu a apărut din cheltuieli, ci din venituri, a căror încasare a scăzut mult.

„Creşterea depinde de guvern, de economie, economia încetineşte, oamenii nu mai consumă. ANAF colectează ce plăteşte economia, nu are de unde scoate mai mult”, a adăugat Radu Georgescu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt