Descoperirea unei brăţări dacice de o importanţă extraordinară a iscat un viu interes cu peste patru ani în urmă. Cel care ar fi putut să încaseze o recompensă de 45% din valoarea bunului de patrimoniu trebuie să fie astăzi, în schimb, bucuros că a scăpat de un dosar penal.
Vestea că o brăţară din aur care cântăreşte peste 100 grame este în posesia unui cetăţean din Optaşi-Măgura, judeţul Olt, alerta cu peste patru ani în urmă poliţia din Olt. Bărbatul, un om simplu, paznic la o benzinărie din localitate, a mers cu un fragment din brăţară la o casă de amanet, pentru a şti dacă ceea ce deţine este aur. În câteva zile, isprava sa a devenit însă un caz preluat ulterior de Parchetul General, ieşind la iveală că este vorba de un obiect de patrimoniu de o valoare deosebit de importantă.