Care au fost veniturile şi cheltuielile medii ale unei gospodării din România în trimestrul al treilea din 2024. Cifrele INS

Care au fost veniturile şi cheltuielile medii ale unei gospodării din România în trimestrul al treilea din 2024. Cifrele INS

O gospodărie a avut în medie, în trimestrul III 2024, venituri în valoare de 8.255 lei, în creştere cu 0,5% pe o gospodărie, şi cheltuieli de 7.012 lei, în creştere cu 92 lei pe o gospodărie faţă de trimestrul II 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
”Veniturile totale medii lunare au fost în trimestrul III 2024, în termeni nominali, de 8.255 lei pe o gospodărie, reprezentând 3.299 lei pe o persoană, în creştere cu 0,5% pe o gospodărie, respectiv cu 0,7% pe o persoană, faţă de trimestrul II 2024. Comparativ cu trimestrul III al anului precedent, veniturile totale medii lunare pe o gospodărie cât şi cele pe o persoană au crescut cu 13,1%”, arată datele INS.
Cheltuielile totale medii lunare ale populaţiei au fost, în trimestrul III 2024, de 7.012 lei pe o gospodărie (2.803 lei pe o persoană) şi au reprezentat 85% din veniturile totale, în creştere cu 92 lei pe o gospodărie faţă de trimestrul II 2024. Comparativ cu trimestrul III al anului precedent, cheltuielile totale medii lunare pe o gospodărie, cât şi cele pe o persoană au crescut cu 9%, potrivit news.ro.

Afla mai multe despreveniturigospodariecheltuieli
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt