Capcanele din reforma pensiilor

Capcanele din reforma pensiilor

Guvernul pregăteşte o amplă reformă a pensiilor. Este o condiţie obligatorie pentru a putea primi de la UE cele 29 de miliarde de euro din PNRR. În următorii doi ani, cei mai afectaţi vor fi, ca de obicei, cei cu venituri mici. Pe viitor, pensia anticipată va dispărea , iar vârsta de retragere de pe piaţa muncii va creşte. Altfel, odată cu ieşirea la pensie a decreţeilor, sistemul public va intra în colaps.

În acest moment, vârsta de pensionare conform legii - valabilă din 2010 - este de 65 de ani pentru
bărbaţi şi 61 de ani şi 7 luni pentru femei.Vârsta de pensionare pentru femei creste anual cu cate
3 luni, astfel încât în 2030 să ajungă tot la 65 de ani.

Ministerul Muncii condus de Raluca Turcan va modifica legea pensiilor. Primul pas este prelungirea opţională a vârstei de pensionare până la 70 de ani, şi pentru femei, şi pentru bărbaţi. Opţional, adică persoanele care ies
la pensie pot să mai rămână angajate la stat câţiva ani, cu condiţia să renunţe la pensie şi să încaseze doar leafa.
Astfel, s-ar face economie la bugetul de stat.

Pasul doi. Potrivit unor surse guvernamentale, opţiunea va deveni obligaţie. Guvernul plănuieşte să crească
vârsta de pensionare proporţional cu speranţa de viaţă. Asta ar înseamnă doi ani de muncă în plus faţă de cât lucrează acum. Practic, bărbaţii şi femeile vor munci obligatoriu până la 67 de ani. Însă această prevedere va intra în vigoare după 2024.

Noua lege a pensiilor va fi gata, în cel mai optimist scenariu, abia la finalul lui 2022. Până atunci, cei care vor avea cel mai mult de suferit vor fi pensionarii cu venituri mici. Singura majorare care li se va aplica va fi indexarea cu
rata inflaţiei. Asta înseamnă o creştere de cel mult 3% pe lună. Aproape 1 milion de români trăiesc doar din pensia minimă de 800 de lei lunar. Practic, şi-ar “rotunji” veniturile cu suma de 24 de lei.

Acum, o persoană poate ieşi anticipat la pensie dacă a împlinit stagiul minim de cotizare de15 ani. Oricum, pensiile anticipate sunt foarte mici, pentru că se aplică penalităţi. Excepţie fac pensionarii din sistemul de securitate naţională: armată, poliţie, servicii secrete.

Guvernul va schimba regula.

Stagiul complet de cotizare e în prezent de 35 de ani. Practic, conform proiectului de lege, un om va trebui să muncească 43 de ani pentru a avea dreptul la pensie anticipată. Să presupunem că lucrează de la 20 de ani, va avea acest drept abia la 63 de ani, deci foarte aproape de vârsta standard de pensionare. În realitate, pensionarea anticipată dispare.

Afla mai multe desprecapcanepensiireformatop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt