Banca Naţională a României lansează miercuri în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Japonia.
Conform unui comunicat al BNR, aversul monedei redă Vârful Caraiman din Munţii Bucegi, pe care se află Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, inscripţia în arc de cerc "ROMANIA", stema României, valoarea nominală "10 LEI" şi anul de emisiune "2021".
Reversul monedei prezintă o compoziţie ce cuprinde elemente identitare ale Japoniei: o poartă tradiţională (torii) suprapusă peste imaginea muntelui Fuji reflectată în oglinda lacului Kawaguchi; anul aniversat "1921" şi inscripţia circulară "100 DE ANI DE RELATII DIPLOMATICE INTRE ROMANIA SI JAPONIA".
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 1.000 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 460,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare.
Monedele din argint cu tema 100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Japonia au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din argint cu tema 100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Japonia se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Sursa: Agerpres