O clădire care ar fi trebuit să fie noua Casă a Corpului Didactic din Suceava, zace părăsită de câţiva ani, deşi s-au
investit în ea, până acum, 500 de mii de euro. Mai mult, este adăpostul perfect pentru oile şi ciobanii din zonă. Actualul ministru al educaţiei spune că cel care a aprobat construirea clădirii a luat o decizie eronată pentru că în zonă nu există utilităţi. Nimeni nu ştie dacă noua Casă a Corpului Didactic va fi terminată vreodată sau nu.
O investiţie care ar fi trebuit să fie gata în anul 2015 şi să coste şapte milioane de lei a ajuns o clădire abandonată. De câţiva ani autorităţile au sistat lucrările la construcţia ce se întinde pe o suprafaţă de cinci mii de metri pătraţi. Pentru pază, se alocă, însă, bani în continuare.
Chiar dacă vor găsi finanţare, autorităţile vor fi nevoie să investească enorm de mulţi bani în utilităţi, pentru că întreaga construcţie se află la kilometri buni de reţeaua de apă, canalizare şi energie. Între timp, foşti inspectori generali din învăţământul sucevean au avut grijă să cumpere terenurile din vecinătate.
Profesorii care ar fi trebuit să vină aici ar fi trebuit să parcurgă aproape 20 de kilometri dus-întors pe un drum nici măcar pietruit. Ministrul Educaţiei este la curent cu această investiţie, dar şi cu banii alocaţi lună de lună pentru o clădire, deocamdată inutilă. Spre exemplu, în localitatea Ciugud, unde se află cea mai modernă şcoală din România, autorităţile au cheltuit aproape un milion de euro, însă zeci de copii beneficiază de educaţie la standarde înalte.
Deocamdată, ISJ Suceava îşi doreşte continuarea lucrărilor, însă, pentru moment, este imposibil, deoarece instituţia are conturile blocate, în urma unui litigiu mai vechi, care nu îi dă posibilitatea să aloce bani pentru astfel de investiţii