ASF retrage autorizaţia de funcţionare pentru City Insurance. Compania cu 3 milioane de asiguraţi RCA intră în insolvenţă

ASF retrage autorizaţia de funcţionare pentru City Insurance. Compania cu 3 milioane de asiguraţi RCA intră în insolvenţă
Inquam Photos / Octav Ganea

Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. şi constatarea stării de insolvenţă a acesteia. Compania era liderul de piaţă în domeniul asigurărilor RCA.

ASF a respins de asenemea planul de finanţare pe termen scurt şi a planului de redresare pentru compania care va intra, astfel, în faliment.

ASF spune că nu a fost făcută dovada documentată a modului în care Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. va deţine permanent fonduri proprii eligibile pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim, precum şi lipsa fondurilor proprii de bază eligibile, dată fiind şi inexistenţa vărsământului la capitalul social. Astfel, a rezultat că Planul de finanţare pe termen scurt şi Planul de redresare „sunt în mod evident neadecvate şi nu asigură restabilirea situaţiei financiare a societăţii şi, pe de o parte, solvabilitatea societăţii este în continuă deteriorare iar, pe de altă parte, societatea se află în incapacitate vădită de plată”, se arată într-un comunicat al ASF.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt