Analiştii economici îi critică pe guvernanţi pentru faptul că nu iau măsuri ferme de reducere a găurilor de la buget

Analiştii economici îi critică pe guvernanţi pentru faptul că nu iau măsuri ferme de reducere a găurilor de la buget

Înainte de creşteri de taxe şi impozite ar trebui ca guvernanţii să vorbească despre eficienţa cheltuirii banilor publici, a declarat la Prima News analistul economic Adrian Negrescu.

„Discuţia despre supraimpozitare este puerilă. În Statele Unite sunt foarte mulţi bugetari care câştigă cât preşedintele şi nu vorbeşte nimeni de plafonarea veniturilor”, a spus Negrescu.

Profesorul de economie Mircea Coşea s-a arătat convins că guvernanţii dau din colţ în colţ şi nu ştiu ce să facă.

„Singurul lucru pe care-l au în minte este să păstreze pensiile speciale. Impozitarea nu trebuie să ia ca reper de analiză salariul unui funcţionar al statului român, reperul ar trebui să fie un principiu de eficienţă. Suntem într-o economie liberă în care munca trebuie recompensată şi permite îmbogăţirea, iar plafonarea este o măsură comunistă. Mediul privat este cel care plăteşte lefurile bugetarilor şi trebuie stimulat, nu plafonat Impozitarea nu va aduce nicio îmbunătăţire în buget. Trebuie făcută reforma administrativ teritorială”, a explicat Coşea.

În politica fiscală a unui stat, să te atingi de veniturile oamenilor este situaţia cea mai delicată a arătat preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.

„Oamenii îşi văd veniturile ca pe un drept câştigat şi trebuie să ai un motiv foarte serios, un război, de exemplu, să le reduci. Trebuie să operăm în piaţa neagră a muncii, reforma sistemului de pensii, a sistemului de salarizare. Măsurile trebuie luate acum, nu în 2025, după toate alegerile. Trebuie să dovedim că avem o traiectorie durabilă a reducerii deficitului bugetar”, a subliniat Dăianu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt