ANAF a recuperat integral prejudiciul dintr-un dosar de corupţie; suma încasată se ridică la 4,89 milioane de lei

ANAF a recuperat integral prejudiciul dintr-un dosar de corupţie; suma încasată se ridică la 4,89 milioane de lei

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), prin Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale, a recuperat integral prejudiciul stabilit de instanţă într-un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunii de corupţie, suma totală încasată ridicându-se la 4,89 milioane de lei, informează instituţia.

"În baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Bucureşti, într-un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunii de corupţie, definitivă printr-o decizie penală, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, pentru o persoana fizică, s-a dispus confiscarea contravalorii în lei a sumei de 1.000.000 de euro şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20.000 de lei", se menţionează în comunicat.

Astfel, ANAF a încasat suma totală de 4.894.700 lei, ca urmare a aplicării procedurii de executare silită, recuperându-se integral sumele datorate de debitor. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt