10 ani pentru o centură de 7 kilometri. Pe varianta ocolitoare a Tecuciului ar fi trebuit să se circule încă de acum 8 ani

10 ani pentru o centură de 7 kilometri. Pe varianta ocolitoare a Tecuciului ar fi trebuit să se circule încă de acum 8 ani
Digi24

Şefii de la Drumuri mai fac o încercare, a treia, pentru a construi centura Tecuciului, un drum cu o singură bandă pe sens şi o lungime de aproape 7 kilometri. Au semnat cu o asociere de firme româneşti un contract de circa 42 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor. 

Varianta de Ocolire se desprinde din DN24 şi se termină la intersecţia cu DN25.

Construcţia şoselei a început în iunie 2012. Până acum au fost reziliate două contracte de execuţie, în 2013 şi 2019, iar stadiul lucrărilor abia a ajuns la 58%.

Dacă antreprenorii şi-ar fi respectat termenele contractuale şi Compania de Infrastructură monitoriza bine proiectul, atunci ar fi trebuit să fi circulat pe varianta ocolitoare încă de acum opt ani. Aşa, dacă lucrurile merg bine măcar acum, şoseaua va fi gata abia spre jumătatea anului viitor. Cu alte cuvinte, România a avut nevoie de un deceniu pentru a construi 7 kilometri de drum.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt