Poşta din Ucraina intenţionează să lanseze cât de curând posibil o emisiune filatelică specială pentru a marca succesul reprezentanţilor ucraineni la ediţia din acest an a concursului Eurovision, informează DPA.
Trupa ucraineană Kalush Orchestra a devansat detaşat ceilalţi 24 de participanţi la competiţia Eurovision datorită numărului fără precedent de voturi primite din partea telespectatorilor din toată Europa.
Designul timbrului va fi stabilit de un comitet artistic, a anunţat duminică pe Facebook directorul Poştei ucrainene, Igor Smelianski, adăugând că speră ca procesul să se desfăşoare într-un ritm accelerat.
Oficialii ucraineni au promis că ţara lor va găzdui ediţia Eurovision de anul viitor în pofida conflictului în desfăşurare.
În prezent, Ucraina nu ar putea găzdui o astfel de competiţie, întrucât pe teritoriul ţării a fost decretată legea marţială, care nu permite desfăşurarea unor evenimente majore. Interdicţii de circulaţie pe timp de noapte sunt de asemenea în vigoare. Nu se întrevede încă sfârşitul conflictului armat cu Rusia.
Ultimii doi câştigători ai Eurovision din partea Ucrainei - cântăreţele Ruslana şi Jamala - au fost de asemenea omagiate prin câte o emisiune specială de timbre.
agerpres.ro