Timişorenii pot citi poezii în tramvai

Timişorenii pot citi poezii în tramvai

Proiect inedit la Timişoara! Universitatea de Vest împreună cu Societatea de Transport încearcă să-i convingă pe călători să reînceapă să citească poezii. Pe geamurile a peste 100 de mijloace de transport în comun au fost lipite versuri ale unor poeţi bănăţeni. Oamenii sunt încântaţi de idee şi spun că astfel se promovează şi valorile locale.

Sunt câteva dintre versurile ce pot fi citite de cei care folosesc în fiecare zi mijloacele de transport în comun.
”Timişoara, reciteşte” este, de fapt, denumirea proiectului iniţiat de Universitatea de Vest.

Proiectul s-a născut şi din dorinţa de a compensa absenţa evenimentelor culturale din această perioada.

Alegerea poeziilor nu a fost deloc usoară. Iniţiatorii au vrut să promoveze scriitorilor locali.

În urmă cu doar câteva luni, în peste 60 de intersecţii din oraş au fost imprimate versuri ale unor scriitori contemporani. Proiectul denumit “poezie de stradă” face parte din programul Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023

Afla mai multe desprepoezietimisoaratop stiritramvai
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt