Serile Filmului Românesc - festivalul aşteptat cu nerăbdare de cinefilii din ţara noastră - începe, în această seară, la Iaşi. În cadrul evenimentului vor fi proiectate peste 30 de filme şi vor veni peste 50 de invitaţi speciali. Iar pe participanţi îi aşteaptă multe alte surprize din partea organizatorilor.
Se anunţă zile pline pentru cei care vin la cea de-a XII-a ediţie a Serilor Filmului Romanesc, la Iaşi.
Filmele româneşti sunt din ce în ce mai căutate de public.
Festivalul vine şi cu o veste proastă. Invitatul special - Ion Caramitru - va lipsi, după ce a fost internat de urgenţă la un spital din Bucureşti. De la ora 19.00, publicul este aşteptat în faţa marelui ecran, amplasat chiar în kilometrul 0 al Iaşiului, în compania solistei Andra Botez, care deschide ediţia din 2021 sub note de jazz. Iar de la ora 20.00, cinefilii vor putea să asiste, în aer liber, la proiecţia filmului Ştefan Luchian, regizat de Nicolae Mărgineanu.