Scena Digitală va transmite în direct spectacolele jucate în săli de teatru, iar primul spectacol va fi "Live", în regia lui Bobi Precup, programat pentru joi seara, informează un comunicat de presă al Teatrului Naţional "Radu Stanca" Sibiu (TNRS).
"Spectacolul "LIVE", regia Bobi Pricop, inaugurează secţiunea în direct joi, 18 februarie, de la ora 19:00. Scena Digitală îşi extinde oferta pentru iubitorii de teatru, odată cu inaugurarea unei noi secţiuni dedicate transmisiunilor în direct ale spectacolelor jucate în sălile de teatru. Joi, 18 februarie, spectacolul "LIVE", regizat de Bobi Pricop, va marca prima difuzare de acest fel şi deschide invitaţia unei experienţe teatrale de oriunde, în aproape aceleaşi condiţii ca pentru sala de spectacole. Biletele pot fi achiziţionate cu acelaşi preţ ca pentru un loc în sală, respectiv 30 de lei, iar intervalul orar disponibil pentru vizionare este conform duratei desfăşurării spectacolului", se arată în comunicat.
Secţiunea "în direct" a apărut din nevoia Naţionalului sibian de a fi alături de un număr cât mai mare de spectatori, în condiţiile în care reglementările impuse de către pandemie împiedică o participare extinsă la actul artistic prezentat pe scenă. Astfel, TNRS lansează o nouă invitaţie publicului său, cea de a asista de acasă la programul desfăşurat fizic, în cadrul sălilor de spectacole, şi transmis în regim live prin intermediul platformei Scena Digitală.
Primele spectacole transmise în direct pe www.scena-digitala.ro vor fi "Live", regia Bobi Pricop, "White Rabbit Red Rabbit", o producţie Aurora Nova şi "O zi de vară", regia Ofeliei Popii.
Începând din luna februarie 2021, abonaţii platformei, indiferent de forma de abonament aleasă (1 lună, 3 luni, 6 luni sau 12 luni), vor primi gratuit un spectacol de renume internaţional în fiecare lună. În decursul anului 2021 vor fi oferite 11 producţii cunoscute din repertoriul mondial, adăugându-se ofertei permanente de spectacole. Fiecare dintre aceste spectacole vor fi disponibile pe perioada lunii în curs. Producţiile Teatrului Naţional "Radu Stanca" difuzate pe platforma Scena Digitală (www.scena-digitala.ro) pot fi vizionate oricând, oriunde şi de pe orice dispozitiv (PC, laptop, smartphone, tabletă, TV) prin achiziţia de bilete individuale sau prin abonare. Costul abonamentelor variază între 49 lei şi 329 lei, în funcţie de durată şi numărul de spectacole incluse.
Sursa: Agerpres