Preot român, regizor de succes peste hotare

Preot român, regizor de succes peste hotare

Un preot de origine română a ajuns pe marile ecrane din toată lumea. A plecat din ţară după ce şi-a dat seama că
şansa lui de a sluji nu este aici şi a devenit preotul unei comunităţi de români tocmai în Cipru. În paralel şi-a
descoperit şi pasiunea pentru cinematografie, pasiune care la dus până la Cannes. Aceasta este doar o parte din
povestea preotului Ciprian Mega. De câţiva ani s-a întors în România şi a construit o biserică în care, spune el, şi-a găsit liniştea şi împlinirea.

Preotul Ciprian Mega a fost încă de mic un om al bisericii. La 13 ani, în timpul unei slujbe de Vecernie a avut o revelaţie, a simţit o chemare puternică din partea divinităţii. Atunci a înţeles că Dumnezeu l-a ales şi că preoţia este calea pe care trebuie să meargă. N-a fost să fie în România aşa că a ajuns în Cipru. Acolo a şi fost hirotonisit. Şi tot de atunci, părintele Ciprian Mega a decis să-şi exprime revolta prin artă, mai exact prin cinematografie. În 2015 a debutat ca regizor cu filmul de scurt metraj Nunta lui Iov, selectat la Festivalul Internaţional de la Cannes. Un an mai târziu a lansat pe piaţă producţia Dimineaţa care nu se va sfârşi- un film care vorbeşte despre problemele românilor care au emigrat în Cipru.

În urmă cu trei ani părintele Ciprian Mega s-a întors în ţară şi a început construirea unei biserici în Oradea.

Lăcaşul de cult, amplasat în imediata vecinătate a Spitalului Municipal poartă hramul Sfântului Spiridon şi este plin de credincioşi la fiecare Sfânta Liturghie. Mulţi dintre ei i-au urmărit şi filmul lansat în urmă cu 5 ani.

Preotul nu a lăsat deoparte nici activitatea regizorală. În desfăşurare este trilogia “21 de rubini”. Primul film din cele trei va fi lansat pe 3 octombrie, o dată cu sfinţirea lăcaşului de cult. Producţia “Glasul care strigă-n pustie” prezintă viaţa preotului Gheorghe Calciu Dumitreasa, care a stat 21 de ani în temniţele comunismului, după ce le-a ţinut cuvântări despre Dumnezeu tinerilor studenţi din Bucureşti.

La lansare, filmul Glasul ce strigă-n pustie va fi proiectat pe un ecran imens, amplasat în parcarea Spitalului Municipal din Oradea.

Afla mai multe desprepreot romanregizortop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt