Lucrarea ''Luncă'' semnată de Nicolae Grigorescu, adjudecată la 100.000 de lei

Lucrarea ''Luncă'' semnată de Nicolae Grigorescu, adjudecată la 100.000 de lei

Lucrarea "Luncă" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată, duminică, la preţul de 100.000 de lei, la licitaţia organizată online de Alis, potrivit catalogului casei de licitaţii.

Lucrarea, un ulei pe hârtie, lipită pe pânză şi apoi pe carton, a făcut parte din colecţia Sandu Miclescu, iar autenticitatea sa a fost confirmată de istoricul de artă Remus Niculescu.

Între lucrările adjudecate s-au mai numărat "Peisaj din Hokkaido" de Samuel Mutzner, la 18.000 de lei, "Balcic" de Jean Steriadi, la 17.500 de lei, "Catedrala Sf. Iosif" de Marius Bunescu, la 10.000 de lei.

În cadrul licitaţiei au fost scoase la vânzare şi bijuterii, ceasuri, icoane, sculpturi, cărţi rare. Un iconostas datat 1869 a fost cumpărat la 18.000 de lei.

Următoarea sesiune va avea loc pe 20 februarie. Cea mai bine cotată lucrare este "Biserica din deal" de Adam Bălţatu, la 17.500 de lei. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt