În această seară, la ora 23, pe Prima TV puteţi viziona un film eveniment: Între chin şi amin, pelicula românească
premiată cu 51 de premii internaţionale. Filmul spune povestea experimentului Piteşti, una dintre cele mai sinistre
tentative de spălare a creierului şi reeducare prin tortură…din timpul regimului comunist.
Între chin şi amin. Sau un film cât o lecţie despre istoria pe care nu avem voie să o uităm. În timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale şi 72 de lagăre de muncă forţată, destinate deţinuţilor politici. Parte a acestui sistem represiv a fost Experimentul Piteşti. Nu se ştie numărul exact al victimelor, însă se estimează că au fost torturaţi între 1.000 şi 5.000 de oameni. Pelicula regizată de
Toma Enache este un omagiu adus acestora.
Biografiile personajelor principale înglobează lucruri îngrozitoare, trăite de mii de deţinuţi din perioada comunistă.
În rolurile principale îi puteţi vedea pe Kira Hagi, Constantin Cotimanis, Ana Pârvu şi Vali V. Popescu. Din distribuţie face parte şi regretatul Ion Dichiseanu. Filmul este o mărturie despre rezistenţă prin credinţă, onoare şi iertare.