Festivalul Limbii şi Culturii Idiş - pe 30 şi 31 mai, la Bucureşti

Festivalul Limbii şi Culturii Idiş - pe 30 şi 31 mai, la Bucureşti

Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic anunţă că, în zilele de 30 şi 31 mai, se va desfăşura la Templul Coral şi Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti a V-a ediţie a Festivalului Limbii şi Culturii Idiş.

Limba idiş a fost, până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, limba vorbită de către majoritatea evreilor europeni şi în care a fost creată o bogată literatură.

Data de 30 mai a fost aleasă ca Ziua Limbii şi Teatrului Idiş la propunerea deputatului Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Iniţiativa legislativă a fost adoptată în unanimitate de către Parlament.

Această zi a fost instituită ca Ziua Limbii şi Teatrului Idiş deoarece în anul 1901, la 30 mai, s-a născut la Cernăuţi Iţic Manger, poet şi prozator, unul dintre maeştrii literaturii idiş din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Festivalul Limbii şi Teatrului Idiş se va deschide luni, 30 mai, la ora 17,00, la Templul Coral din Bucureşti.

După inaugurarea oficială, la ora 18,00 va avea loc spectacolul artistic oferit de Teatr Zydowski (Teatrul Evreiesc) din Varşovia. O oră mai târziu, Andrei Munteanu va susţine conferinţa intitulată "Teatrul idiş între tradiţie şi modernitate", după care va rula un film polonez în limba idiş, cu subtitrare în limba engleză.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt