De pe Broadway, pe scena Operei din Bucureşti

De pe Broadway, pe scena Operei din Bucureşti

Celebra producţie muzicală, Fantoma de la Opera, va fi pusă în scenă şi la Opera Naţională din Bucureşti. La realizarea producţiei s-au implicat scenografi, regizori şi coregrafi de pe Broadway, iar decorurile sunt cu totul şi cu totul speciale. Biletele pentru prima reprezentaţie din această lună s-au epuizat în câteva ore.

De câteva săptămâni repetiţiile sunt în toi pe scena operei naţionale din Bucureşti. Peste 500 de oameni lucrează pentru marea premieră a faimoasei producţii muzicale Fantoma de la Operă. Piesa, inspirată din romanul cu acelaşi nume al lui Gaston Leroux, va fi pusă în scenă în regia lui Răzvan Ioan Dincă.

,,Fantoma de la Opera nu este fantoma unei clădiri, fantoma de la opera este fantoma unui gen, este fantoma unei institutii Scriitura muzicală, vă pot spune în calitate de dirijor, este 80% opera şi 20% musical", a declarat Daniel Jinga, directorul Operei Naţionale din Bucureşti.

Este cel mai elaborat decor realizat vreodată la Opera Naţională. Conceptul a fost gândit de o echipă mixtă de scenografi, regizori şi coregrafi de pe Broadway şi de la London West End Theatre. Vorbim de candelabre imense care vor încadra scena înaltă de 30 de metri, costume şi fel de fel de lumini care vor ajuta la crearea unei atmosfere sumbre. Costurile producţiei sunt pe măsură.

foto: operanb.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt